Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi Români din Mizil a împlinit de sărbătoarea Sf. Filofteia 24 ani - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi Români din Mizil a împlinit de sărbătoarea Sf. Filofteia 24 ani

[2018-12-09]
de Florin Nicolaie

Voluntarii Ligii Tinerilor Creştini Ortodocşi Români (LTCOR) filiala Mizil au aniversat vineri, de sărbătoarea Sfintei Muceniţe Filofteia, 24 ani de activitate prin participarea la Sfânta Liturghie.
Slujba a avut loc la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din oraşul Mizil şi a fost oficiată de părintele Andrei Bija împreună cu preoţi din protopopiatul Urlaţi, printre care şi părintele Alexandru Croitoru, preşedintele LTCOR Mizil.
La finalul slujbei, părintele protoiereu, Ionuţ Negoiţă, de Urlaţi a oferit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel diplome ale „Anului Omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918” pentru şase dintre cei mai activi voluntari.
Credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie au avut ocazia de a cinsti moaştele Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, aduse de la Biserica Sfântul Spiridon Nou din Bucureşti.
De a semenea, în ajunul sărbătorii Sfintei Muceniţe Filofteia voluntarii au păstrat tradiţia de a merge să colinde la Spitalul de Pediatrie din Mizil, unde au oferit şi cadouri copiilor bolnavi.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1013, Ultimul acces: 2026-10-07 06:36:31